Nu va temeti, va aduc o veste buna!

Când am citit textul din Luca 2:10 m-am gândit automat la gradina Eden unde nu exista frica. M-am gândit și la o schita de predica de Craciun. Acolo, omul se întâlnea zilnic cu Dumnezeu și nu se speria niciodată de El. Nu s-a întâmplat niciodată ca Dumnezeu sa apară printre măslini și omul sa tresară... "whoops, ce m-ai speriat! Nu Te-am văzut ca ai venit!".

Pastorii noștri au fost de-a dreptul înspăimântați atunci când "slava Domnului a strălucit împrejurul lor". Omenirea nu mai era obișnuită cu slava Domnului.

Totuși, in rutina lor zilnica, apare un "deodată". Deodată slava Domnului a strălucit... un înger a coborât la ei. Dumnezeu sparge rutina lor (pastorii stătuseră nenumărate nopți plictisitoare lângă oile lor) și ceva uimitor se întâmplă. Si îngerii spun "Nu va temeți... va aduc o veste buna". Vestea buna avea un semn. Semnul era bebelușul înfășat în scutece și culcat într-o iesle. Iata semnul. Semnul ca Dumnezeu ne-a dat un salvator este un Prunc în scutece și culcat în iesle.

Dumnezeu ne da un semn. Semnul marchează ceva, spune ceva despre ceva și întotdeauna cere o acțiune din partea celor ce vad semnul (remember jocul de cărți Kems?). Dumnezeu ne da un semn ca din nou putem vedea slava Lui, ca putem fi înconjurați de slava Lui, fără sa ne temem!

Vestea aceasta este pentru tot norodul, pentru toți oamenii!

Dumnezeu ți-a dat un semn: un Prunc!

Cum acționezi?