Nu imi dau seama prea bine cum au reusit atatea biserici evanghelice sa supravietuiasca ani la rand fara sa aiba alt scop decat intalnirea de la biserica de peste saptamana si de duminica. E adevarat ca in fiecare biserica au fost totdeauna si cativa vizionari care doreau sa faca mai mult de atat, si cred ca ei au fost cei ce au salvat bisericile. Insa ei au fost cei prigoniti de proprii lor frati, chemati la comitete, avertizati sa nu se creada ei mai altfel ca oricum biserica are liderii ei care vegheaza ca lucrurile sa mearga bine. Lucrarea lor a fost de cele mai multe ori criticata si a continuat "underground" oarecum. Pentru unele biserici tot ce putea face un om, singurul scop pe care si-l putea propune, era sa se pastreze sfant ca sa ajunga in cer, si sa zica poezii, sa cante cantece, si sa predice. Altceva nu se prea facea prin biserici. Daca nu aveai memorie sa inveti poezii si sa stii sa reciti, daca nu aveai loc pe la amvon (chiar si in cazul in care puteai tine o predica) sau nu aveai voce sa canti in cor sau solo, erai pe dinafara, pentru ca altceva nu era promovat, nu era sustinut si imbratisat in biserici. Acum lucrurile s-au mai schimbat pe ici pe colo, si tinerii au inceput sa viseze la ce fratii mai in varsta "nici nu au visat", au inceput sa aiba viziune si sa lucreze in diferite arii si domenii ale slujirii. In muzica, de exemplu, poti canta mai multe stiluri, poti adopta stilul care ti se potriveste. Arta, alta decat cea muzicala, poetica si oratorica, nici nu a fost atinsa in anii trecuti. Acum avem pictori care slujesc Cuvantul cu penelul, avem actori care joaca in drame, pantomime, scenete, coregrafie, film chiar. Avem si intelectuali care ajuta copiii din oras sa invete carte si sa devina oameni, dar nu numai atat ci si oameni ai imparatiei. Avem oameni de afaceri care fac bani multi si care finanteaza Imparatia Lui Dumnezeu si arata lumii cum e sa fii un patron crestin. Avem oameni care infiaza copii si ii cresc in teama de Domnul si le ofera sansa sa zica cuiva mama si tata. Avem oameni care merg la inchisori si vorbesc cu osanditii acestei lumi redandu-le libertatea chiar dincolo de gratii... "am fost la inchisoare si ati fost pe la Mine", "am fost sarac, flamand si dezbracat si ati avut grija de Mine". Ma gandesc acum, in prag de Craciun, la faptul ca Isus, Regele Universului, Fiul Celui Preainalt, a trebuit sa fuga in Egipt, sa se ascunda de mania unui om, si in fuga lui a fost dus de doi oameni, Iosif si Maria, care si-au asumat grija Lui. M-i se pare asa de interesant... Dumnezeu se facuse un bebe mic, fara aparare, fara nici o putere, care trebuia hranit la san, schimbat de scutece (!!) si protejat de niste oameni. Nu ne vorbeste asta despre faptul ca Lui ii place, se desfateaza, iubeste sa fie iubit si slujit de oameni? Vorbeam despre scop totusi, si acesta este scopul: sa fii robul lui, dar si mama si tata pentru El, prieten si vecin de treaba, frate si sora. Sa il iubesti si sa il slujesti cu pretul vietii tale. Acesta este cu adevarat un scop pentru care merita sa mori. Acum acest scop trebuie sa il ai in inima, sa il simti, nu e suficient sa il auzi. Trebuie sa faca parte din tine, sa reverbereze in toata fiinta ta. Atunci vei fi un om fericit. That's it!
